Libraria Okian

Str. Muresenilor, nr.1
Brasov
Tel : 0268/477131

sâmbătă

EXPOZITIE DE ACUARELA

" 100 DE ANI - DINU VASIU"
Vernisaj : 05 AUGUST 2014, ORA 17.00
Perioada : 04 - 30 AUGUST 2014

In cadrul strădaniei de a menţine în memoria contemporană activitatea remarcabilă a unor personalităţi din cultura braşoveană, expoziţia de faţă marchează 100 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai deosebiţi artişti, care au cinstit cu creaţia lor a doua jumătate a sec.XX, pictorul Dinu Vasiu. Mare colorist, a abordat una dintre cele mai dificile tehnici în năzuinţa sa spre pic­turalitate şi în lupta sa cu materia lichidă a reuşit s-o supună raţional, dirijând-o potrivit unei scheme prealabil constituite, învingând aleatorismul intrinsec al acuarelei. Esenţa creaţiei sale a fost tema luminii, a celei deopotrivă naturale şi intelectuale, temă a plasticităţii şi a expresivităţii formelor şi în acelaşi timp sens profund şi bucurie a unor înţelesuri superioare care stau în sub­stratul de semnificaţii al operei sale. Aşa cum s-a mai remarcat, deseori lucrările sale par vitralii însufleţite de o lumină care le penetrează dincolo de lume. Absolvent al Academiei de arte fru­moase din Bucureşti la clasa maestrului Camil Ressu, şi-a configurat într-o activitate depăşind o jumătate de secol o expresie plastică personală şi mai ales un stil inconfundabil. Lucrările sale, rezultat sensibil şi convingător al solitarelor sale colocvii cu sinele şi cu lumea, sunt lesne de recunoscut. Stăpân pe o tehnică de lucru impecabilă, spontan, nu lucra decât rareori după o schiţă prealabilă, toate lucrările sale lasă impresia de prospeţime, revenirile fiind de-a dreptul excluse. Cu toate acestea, nimic nu pare întâmplător iar orice încercare de a elimina ceva din compoziţie ar dezechilibra-o, imaginile sale fiind remarcabile prin soliditatea compoziţională şi prin tensiunea lor interioară. Cei care l-au cunoscut au remarcat discreţia genuină a personalităţii sale, firescul acestui artist care a ocolit afectarea, rămănând netulburat în orizontul de aşteptare al raportărilor de tip tradiţional, dar în a cărui creaţie se simt pulsând un temperament puternic de pictor şi un spirit cumpănit, sobru, evitând atât efuziunile cât şi disonanţele. Este benefic pen­tru sufletul nostru de oameni ai începutului de mileniu 3 să-l cufundăm în culorile picturii unor mari artişti. Poate că şi Dinu Vasiu şi-a gândit creaţia aşa cum remarca undeva Marc Chagall "Evocam fantome uriaşe ale culorii şi lumea mi se părea că există numai ca un pretext al visurilor mele"
Expoziţia a fost organizată cu contribuţia colecţionarilor Constantin Niţă şi Adrian Damşescu.
                                                                                                        Veronica Bodea Tatulea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu